„Noapte bună, Joe!”** Frazier lasă în urmă povestea unei rivalități de legendă cu Muhammad Ali

  • Publicat:
  • Actualizat:

Boxul profesionist a mai pierdut un idol. Joe Frazier, cel supranumit „Smokin Joe”, s-a stins luni la vârsta de 67 de ani, din cauza unui cancer la ficat. „Noapte bună, Joe! Te iubesc, dragă prietene”, a fost mesajul de adio transmis de George Foreman.

Numele lui Frazier a rămas legat pe viață de cel al lui Muhammad Ali ca simbol al rivalității duse dincolo de corzile ringului. Cei doi mari pugiliști s-au întâlnit de trei ori, meciurile lor fiind adevărate bătălii epice, asezonate cu declarații acide și lovituri nimicitoare. Culmea, ceea ce a supărat mai mult și a lăsat urme pe viață au fost vorbele, nu pumnii…

L-a apărat pe Ali, acesta l-a jignit

Născut în 1944 la Beaufort (Carolina de Sud), Frazier a câștigat titlul olimpic în 1964, la Tokyo, după care a trecut la profesioniști. Fără să fie un gigant (avea numai 1,82 metri), a început să urce încet, dar sigur, ajungând să strălucească într-o perioadă în care marele Ali fusese deposedat de titlul mondial, pe motiv că refuzase armata SUA și războiul din Vietnam.

Deși absența campionului putea fi un avantaj pentru Frazier, acesta n-a ezitat să-l apere pe Ali. I-a trimis președintelui Richard Nixon o petiție prin care îi cerea să-i fie reacordată licența celui sancționat, iar mai apoi a boicotat turneul organizat pentru desemnarea unui nou campion mondial al greilor.
Gesturile sale nu au fost însă percepute ca atare de cel care renunțase din 1964 la numele de Cassius Clay…

A încasat peste 500 de pumni

Frazier și Ali s-au întâlnit prima oară în 1971, la Madison Square Garden din New York. „Smokin Joe” cucerise centurile WBC și WBA cu un an înainte și se afla la al doilea meci în care le punea la bătaie. Amândoi erau neînvinși la momentul respectiv, iar disputa a fost promovată sub numele de „Meciul Secolului”. Bursele au fost pe măsură, câte 2,5 milioane de dolari, record absolut la vremea respectivă.

Numai că Ali a pus însă sare și piper cu vorbe grele pe sufletul sensibil al lui Frazier. „Unchiul Tom”, „urât”, „ignorant”, „tâmpit” au fost doar câteva dintre apelativele folosite de Ali. Mai târziu, peste ani, a mai adăugat unul, „Gorilă”, care a lăsat urme și mai adânci.
Frazier avea să câștige meciul la puncte, după 15 reprize brutale, în care Ali a fost pus prima și ultima dată jos. Se întâmpla în ultimul rund. După meci, amândoi boxerii au ajuns în spital, zdruncinați de lovituri. Frazier, care primise peste 500 de pumni, avea să stea aproape o lună în grija medicilor.

„Mai aproape de moarte ca niciodată”

A doua întâlnire dintre cei doi s-a consumat în 1974, fără vreuna dintre centurile mari puse în joc (deținute, la momentul respectiv, de George Foreman). Ali s-a impus la puncte, după 12 reprize plăcute, dar fără prea multă acțiune.

Ultima dispută este considerată și acum de mulți specialiști drept cel mai spectaculos meci din istoria boxului. Întâlnirea a avut loc pe 1 octombrie 1975 în Filipine sub numele generic „Thrilla in Manilla” și s-a încheiat cu o victorie înainte de limită a lui Ali, cel care deținea titlul mondial.
La finele reprizei a 14-a, cu trei minute înainte de finalul luptei, antrenorul Eddie Futch l-a oprit pe Frazier: „Nu mai este nevoie să te ridici. Toți își vor aminti de ceea ce ai arătat astăzi în ring”.

Imaginea aceea, a boxerului cu buzele și arcadele zdrobite de pumnii adversarului, dar cu inimă mare și privire neînfricată, a rămas agățată de sufletul fanilor de pretutindeni. Chiar și Ali i-a dat onorul: „Am fost mai aproape de moarte ca niciodată”.

S-au bătut și fetele lor între ele: a câștigat Laila Ali

Frazier și-a încheiat cariera în 1981, cu doar patru înfrângeri în palmares (câte două la Ali și la Foreman) și fără să aibă o situație materială deosebită, rezultat al naivității sale în afaceri.

Ulterior, și-a dedicat viața antrenând tineri boxeri în sala personală din Philadelphia, printre aceștia aflându-se și doi dintre copiii săi, Marvis și fiica Jacqui. Interesant este că Jacqui a boxat peste ani cu fata lui Ali, Laila, aceasta câștigând printr-o decizie unanimă…

Frazier a închis ochii pentru totdeauna luni noapte, după un cancer la ficat descoperit în luna septembrie. Nu l-a iertat niciodată pe Muhammad Ali și, ca un credincios convins, a pus maladia Parkinson care macină trupul marelui său rival pe seama unei pedepse divine.

Fostul boxer român Cristian Morea, câștigător al Centurii de Aur în 1986, a lucrat doi ani la sala de box a lui Joe Frazier, alături de fiul fostului campion, Marvis. Morea a fugit din România în 1988, pe ruta Turcia – Grecia – Italia – SUA.

„Mereu îmi voi aminti de Joe cu respect și admirație”, Muhammad Ali

idol Frazier a fost iubit în lumea boxului. Floyd Mayweather s-a oferit să-i plătească toate cheltuielile legate de înmormântare

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Gigi Becali, derapaj în ziua alegerilor! George Simion l-a scos de pe speaker după ce l-a auzit, live pe TikTok
Gigi Becali, derapaj în ziua alegerilor! George Simion l-a scos de pe speaker după ce l-a auzit, live pe TikTok
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Rezultate şocante! Un candidat vine tare pe turnantă, răsturnare de situaţie. EXIT POLL la ora 18
Rezultate şocante! Un candidat vine tare pe turnantă, răsturnare de situaţie. EXIT POLL la ora 18
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Rezultate exit-poll alegeri prezidențiale 2024: Marcel Ciolacu - 25%, Elena Lasconi - 18.1%, Călin Georgescu - 16%, George Simion - 14.1%, Nicolae Ciucă - 13%, Mircea Geoană - 5.5%
Rezultate exit-poll alegeri prezidențiale 2024: Marcel Ciolacu - 25%, Elena Lasconi - 18.1%, Călin Georgescu - 16%, George Simion -…
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×